Am gasit pe site-ul de la "ramura inflorita":http://ramurainflorita.blogspot.com, pe care il urmaresc cu drag, rugaciunea "Tatal nostru" spusa de un baietel...si e asa de frumos incat am ascultat-o si reascultat-o si am hotarat s-o postez si eu, ca tare mi-e draga!
24 martie 2011
Fragilitate...
Ma gandeam zilele astea la cat de complicat si complex este omul si in acelasi timp cat de fragil este...Uneori pare a fi invincibil; iese invingator din multe incercari si boli si pare ca mai are in fata inca multe de trait si de experimentat. Cand, deodata, un eveniment neprevazut, tragic, il smulge din valtoarea vietii. Si nu mai exista intoarcere! Nu e ca intr-un joc in care salvezi si poti sa reiei de acolo de unde ai gresit. Din pacate o greseala cat de mica poate fi fatala si poate avea loc cand nu te astepti. De aceea, trebuie sa fim pregatiti intotdeauna. Si asta mi-o spun mai ales mie, pentru ca tind a lasa ceea ce tine de pregatirea sufletului pentru mai tarziu...Si poate ca nu voi avea o a doua sansa.
Cat de inconstient poate fi cateodata omul! Acum traieste, dar in secunda urmatoare poate sa nu mai existe! Si nu mai este cale de intoarcere, de recuperare. Cu ce bagaj sufletesc ai acumulat pana in acel moment, cu acela mergi mai departe, mult sau putin, cat este...
Stau si ma gandesc la alegerile gresite pe care le-am facut in viata si cum s-ar fi schimbat viata mea daca nu le-as fi facut. Si cateodata mi-as dori sa ma intorc, cu experienta de acum in minte, si sa-mi schimb alegerile...sa-mi schimb viata.
Poate ca as ajunge in acelasi punct doar ca fara suferintele indurate...sau poate ca n-as mai fi eu-cea de acum, caci si suferintele m-au schimbat si m-au transformat in ceea ce sunt acum.
Oricum...cert e ca daca greselile se mai repara si Dumnezeu, in bunatatea Lui infinita, te aduce, poate, pe calea pe care, mai inainte, ai refuzat sa o apuci,insa atunci cand moartea te imbratiseaza nu mai e nimic de facut...Nu mai poti repara nimic. Doar cei ramasi in viata te mai pot ajuta cu rugaciunile. Sufletul tau insa nu mai poate nici adauga si nici sterge nimic din ceea ce a facut. Si cred ca se simte neputincios si infricosat.
De aceea trebuie sa profitam de fiecare clipa a vietii de a face ceva bun, de a adauga ceva in fiecare zi la bagajul sufletului nostru, ca sufletul nostru este acolo unde ne este si comoara. Sa ne silim sa adaugam in fiecare zi comori in ceruri si sa ne imbogatim sufletul. Pentru ca nu stii clipa in care vei muri...si de aceea trebuie sa fii pregatit in orice moment.
Cand cineva apropiat moare, iti lasa un gol imens in inima...Nu-ti vine parca a crede ca nu mai este si te astepti in fiecare moment sa revina. Parca ai vrea sa intorci timpul si sa-l impiedici sa se duca si sa faca ceea ce l-a dus la moarte. Intrebarea e insa daca i-ai face bine...Stiu ca Dumnezeu te ia din viata cand esti cel mai aproape de mantuire sau ca sa traga un semnal de alarma celor apropiati, care au ramas in viata...un fel de avertisment silentios...
Si totusi...ai vrea sa poti sa fi facut ceva, ca sa iti scutesti rudele de suferinta imensa de dupa, de lacrimile si durerea celor ramasi...Dar nu mai ramane nimic de facut, decat rugaciunea...pentru sufletul raposatului si pentru ca Dumnezeu sa aline suferinta celui drag ramas in viata.
Cat de inconstient poate fi cateodata omul! Acum traieste, dar in secunda urmatoare poate sa nu mai existe! Si nu mai este cale de intoarcere, de recuperare. Cu ce bagaj sufletesc ai acumulat pana in acel moment, cu acela mergi mai departe, mult sau putin, cat este...
Stau si ma gandesc la alegerile gresite pe care le-am facut in viata si cum s-ar fi schimbat viata mea daca nu le-as fi facut. Si cateodata mi-as dori sa ma intorc, cu experienta de acum in minte, si sa-mi schimb alegerile...sa-mi schimb viata.
Poate ca as ajunge in acelasi punct doar ca fara suferintele indurate...sau poate ca n-as mai fi eu-cea de acum, caci si suferintele m-au schimbat si m-au transformat in ceea ce sunt acum.
Oricum...cert e ca daca greselile se mai repara si Dumnezeu, in bunatatea Lui infinita, te aduce, poate, pe calea pe care, mai inainte, ai refuzat sa o apuci,insa atunci cand moartea te imbratiseaza nu mai e nimic de facut...Nu mai poti repara nimic. Doar cei ramasi in viata te mai pot ajuta cu rugaciunile. Sufletul tau insa nu mai poate nici adauga si nici sterge nimic din ceea ce a facut. Si cred ca se simte neputincios si infricosat.
De aceea trebuie sa profitam de fiecare clipa a vietii de a face ceva bun, de a adauga ceva in fiecare zi la bagajul sufletului nostru, ca sufletul nostru este acolo unde ne este si comoara. Sa ne silim sa adaugam in fiecare zi comori in ceruri si sa ne imbogatim sufletul. Pentru ca nu stii clipa in care vei muri...si de aceea trebuie sa fii pregatit in orice moment.
Cand cineva apropiat moare, iti lasa un gol imens in inima...Nu-ti vine parca a crede ca nu mai este si te astepti in fiecare moment sa revina. Parca ai vrea sa intorci timpul si sa-l impiedici sa se duca si sa faca ceea ce l-a dus la moarte. Intrebarea e insa daca i-ai face bine...Stiu ca Dumnezeu te ia din viata cand esti cel mai aproape de mantuire sau ca sa traga un semnal de alarma celor apropiati, care au ramas in viata...un fel de avertisment silentios...
Si totusi...ai vrea sa poti sa fi facut ceva, ca sa iti scutesti rudele de suferinta imensa de dupa, de lacrimile si durerea celor ramasi...Dar nu mai ramane nimic de facut, decat rugaciunea...pentru sufletul raposatului si pentru ca Dumnezeu sa aline suferinta celui drag ramas in viata.
10 martie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
