Oare daca am putea iubi pe toti, fara deosebire, ne-am apropia mai mult de asemanarea cu Dumnezeu? L-am putea cunoaste pe Dumnezeu mai indeaproape, mai intim?
Oare Dumnezeu este orisice fel de dragoste? Mi se pare ca dragostea patimasa nu are nimic de a face cu dumnezeirea, ci mai degraba cu partea raului...
Oare daca din sufletul nostru se revarsa dragoste pentru toti si toate, inseamna ca acolo, in sufletul nostru, este de fapt Dumnezeu ce lucreaza prin noi?
Daca stau si ma gandesc mai bine, esenta fiintei noastre apartine lui Dumnezeu, este suflarea Lui data noua in dar de la nastere. "Atunci, luind Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2, 7)
Sufletul nostru e deja o particica din Dumnezeu si astfel Il avem pe Dumnezeu cu noi tot timpul. Numai ca noi nu constientizam asta. Si reusim sa ingropam particica aceea de Dragoste sub griji, nevoi, boli, lipsuri sau, pur si simplu, prin nebagare de seama sau necredinta.
Cand simtim dragoste in suflet, simtim o caldura ce ne inunda, ce ne imbratiseaza, ne inconjura si tinde a se revarsa dincolo de faptura noastra. Ne simtim reinnoiti, bucurosi si plini de viata. Asta pentru ca, atunci cand Dumnezeu daruieste si Se daruieste, nu o face niciodata cu masura, ci prisoseste. Si prisoseste ca sa-L daruiesti si altcuiva, ca din caldura ta sa se molipseasca si altul, ca sa ne legam unul de altul prin dragoste, ca intr-un lant de lumina-lumina din lumina...Nu esti tu cel ce daruiesti, ci este Dumnezeu care prisoseste si se daruieste prin tine si altora.
Acum inteleg ce inseamna a purta jugul cel usor: este dragostea care ne leaga unul de altul, care ne face sa slujim unul altuia; este de fapt Dumnezeu, ce lucreaza prin noi, e Dragostea...
Oare Dumnezeu este orisice fel de dragoste? Mi se pare ca dragostea patimasa nu are nimic de a face cu dumnezeirea, ci mai degraba cu partea raului...
Oare daca din sufletul nostru se revarsa dragoste pentru toti si toate, inseamna ca acolo, in sufletul nostru, este de fapt Dumnezeu ce lucreaza prin noi?
Daca stau si ma gandesc mai bine, esenta fiintei noastre apartine lui Dumnezeu, este suflarea Lui data noua in dar de la nastere. "Atunci, luind Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2, 7)
Sufletul nostru e deja o particica din Dumnezeu si astfel Il avem pe Dumnezeu cu noi tot timpul. Numai ca noi nu constientizam asta. Si reusim sa ingropam particica aceea de Dragoste sub griji, nevoi, boli, lipsuri sau, pur si simplu, prin nebagare de seama sau necredinta.
Cand simtim dragoste in suflet, simtim o caldura ce ne inunda, ce ne imbratiseaza, ne inconjura si tinde a se revarsa dincolo de faptura noastra. Ne simtim reinnoiti, bucurosi si plini de viata. Asta pentru ca, atunci cand Dumnezeu daruieste si Se daruieste, nu o face niciodata cu masura, ci prisoseste. Si prisoseste ca sa-L daruiesti si altcuiva, ca din caldura ta sa se molipseasca si altul, ca sa ne legam unul de altul prin dragoste, ca intr-un lant de lumina-lumina din lumina...Nu esti tu cel ce daruiesti, ci este Dumnezeu care prisoseste si se daruieste prin tine si altora.
Acum inteleg ce inseamna a purta jugul cel usor: este dragostea care ne leaga unul de altul, care ne face sa slujim unul altuia; este de fapt Dumnezeu, ce lucreaza prin noi, e Dragostea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu