“Doamne Atotputernice, revarsă mila Ta spre mine si nu mă lipsi de ea vreodată, pentru că și eu știu că fără mila Ta nu poate exista nimic”.
Așa se ruga Sf. Pahomie și pun și eu înaintea mea și înaintea începerii acestui drum rugaciunea aceasta, știind că fără ajutorul lui Dumnezeu nimic din ceea ce înseamnă viața mea și ceea ce sunt nu ar exista, ci totul există din cauză că Domnul s-a milostivit de roaba Lui.

7 aprilie 2013

,,Fiecare dintre noi a luat putere de la Dumnezeu – şi bărbat şi femeie, şi tânăr şi bătrân – ca să se lupte până la sânge pentru dumnezeiasca lege şi pentru credinţa noastră ortodoxă."

Sf. Teodor Studitul
Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică, şi unde furii le sapă şi le fură. Ci vă adunaţi comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică, şi unde furii nu le sapă, nici le fură.
Că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Matei 6,19-21
Nu te mai nelinisti pentru ce va fi in viitor.Are Domnul grija ! Incearca numai sa respecti intocmai poruncile Sale in prezent.Si nu purta nimanui nici cea mai mica dusmanie.,,Traiti in buna pace cu toti oamenii'' (Rom.12,18). Sf Macarie de la Optina

17 februarie 2013

† ''Îţi merge bine? Binecuvintează pe Dumnezeu, şi binele rămâne. Îţi merge rău? Binecuvintează pe Dumnezeu, şi răul se duce.'' †
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

9 februarie 2013

Rugăciunea de fiecare zi a Sfîntului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere.
Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine!
Amin.

Pomul cu roade - Pilda

Un om credincios fiind asuprit de necredincioşi, merse într-o zi la duhovnicul său şi i se plânse, zicându-i:

- "Ce au cu mine, părinte, de nu mă lasă în pace?"
Părintele, un om bătrân şi plin de înţelepciune, îl luă şi îl duse în grădină. Acolo se aflau şi pomi roditori şi alţii neroditori.
- lată fiul meu, ai aici pilda vieţii.  Crezi tu oare că aruncă cineva cu pietre în pomii aceştia cari au numai frunze?
Nu, fiule - oamenii aruncă cu pietre numai în pomii cu roade. Fii vesel că te asupresc oamenii - căci asemeni pomului cu roade eşti.
De-atunci, omul acela nu s-a mai văitat de asupririle semenilor.

14 decembrie 2012

Usturoiul: 35 de beneficii pentru sanatate

1. Ajuta la prevenirea aterosclerozei.
2. Ajuta la scaderea colesterolului.
3. Poate scadea tensiunea sanguina.
4. Ajuta la tratarea gutei.
5. Tratamentul si prevenirea racelilor si gripei.
6. Previne cresterea si raspandirea bacteriilor.
7. Ajuta la tratarea tuberculozei.
8. Ajuta in tratamentul ranilor purulente.
9. Ajuta in tratamentul infectiei cu Trichomonas (o boala cu transmisie sexuala)
10. Creste metabolismul.
11. Previne aparitia cancerului de colon...
12. …cancerului de vezica biliara…
13. …cancerului rectal…
14. …cancerului de san…
15. …si cancerului de prostata.
16. Ajuta digestia.
16. Tratamentul infectiilor fungine.
17. Ajuta la fluidificarea sangelui.
18. Creste apetitul.
19. Ucide viermii intestinali si parazitii.
20. Ajuta in tratamentul cataractei.
21. Ajuta in tratamentul artritelor.
22. Ajuta in tratamentul diabetului.
23. Ajuta in tratamentul infectiilor stafilococice.
24. Ajuta la indepartarea unei dureri foarte puternice de dinti.
25. Ajuta in tratamentul acneei.
26. Indeparteaza verucile.
27. Ajuta in tratamentul eczemelor.
28. Ajuta in tratamentul furunculelor.
29. Are un efect calmant pentru intestin.
30. Substantele numite phytoncide din usturoi sunt folosite in tratamentul astmului bronhial.
31. …bronsitei cronice…
31. …si a tusei convulsive.
32. Ajuta in tratamentul insomniei.
33. Incetineste procesul de imbatranire.
34. Inhiba cresterea Candida albicans.
35. Intareste sistemul imunitar.


5 martie 2012

Dor...

Mi-e dor de linistea din suflet de cand eram copil...
Mi-e dor de timpul petrecut doar cu Dumnezeu...
Mi-e dor de pacea si aproprierea Domnului...
Mi-e dor de clipa in care sufletul gusta pe Domnul si imi da putere sa merg mai departe...
Mi-e dor sa uit de griji si sa privesc inainte fara frica, cu incredere ca Cineva e acolo si ma prinde...
Mi-e dor...

10 aprilie 2011

Valori si libertate...

Observ in ultimul timp o inversare a valorilor, din ce in ce mai evidenta, din ce in ce mai presanta. Si nu sunt singura care a observat asta…In toate domeniile. Se incearca o re-educare a tuturor si impunerea unor NON-valori ca valori autentice, raul in locul binelui, uratul in locul frumosului, pacatul in locul virtutii. S-a ajuns la momentul in care omul este pedepsit si emarginat daca face binele, daca este bun si ingaduitor, daca este virtuos si rabdator. Esti considerat prost, invechit si habotnic, unul de care oricine isi poate bate joc, profitand de buna ta credinta. Libertatea este din ce in ce mai ingradita. Nu mai poti afirma fara ca cineva sa te denunte ca homosexualitatea este un pacat. Si nici ca holocaustul nu a existat sau cel putin ca si alte popoare au avut “holocaustul” lor si ca au murit milioane de crestini in timpul comunismului fara ca aceasta sa fie recunoscut ca “holocaust” sau exterminare…Intr-un razboi e inevitabil sa se piarda vieti omenesti, sa se aiba simpatii sau antipatii pentru o anumita minoritate. Caci razboiul nu are motivatii si nici urmari pozitive niciodata; nu trebuie facut razboi ca sa se instaureze apoi pacea…Nu poate fi considerat bun daca pacea ce vine dupa e obtinuta cu pretul a vieti omenesti. In Marea Britanie nu mai este ingaduit la scoala sa zici mama si tata, nici sa porti cruciulita la servici pentru a nu ofensa drepturile ateilor sau ale altor confesiuni. In schimb copiilor li se preda educatia sexuala inca de la gradinita, promovand homosexualitatea si concubinajul ca normalitate. In schimb nu poti da educatie crestineasca unui copil adoptat pentru ca exista posibilitatea sa vrea sa fie ateu si nici sa-l inveti ca homosexualitatea si desfraul sunt pacate, asa cum te invata credinta practicata. In Statele Unite un crestin este arestat daca se roaga pasnic in public pentru homosexualii ce se saruta lasciv si provocator in public, in timp ce acestia nu primesc nici macar o amenda pentru acte obscene. Si exemplele ar putea continua…

Se vrea deriva noilor generatii. Se vrea lipsa unui sistem de valori sanatos astfel incat sa poata sa fie inlocuit cu un alt sistem care sa ingaduie controlul total prin diversele patimi ce sunt promovate intens. Se vrea noi generatii viciate si fara vlaga, supuse si fara drept de opinie, ignorante si lipsite de educatie, care nu-si cunosc originile si nu pot protesta din cauza lipsei de cunostinte si lipsei de vointa. Iar modalitatea de RE-educare este cea a repetitiei, de mii si mii de ori, nesfarsite, prin televiziune si massmedia, promovarea acestor NON-valori in locul celor autentice, iar repetitia este mama invataturii. Vom ajunge sa avem o lume rasturnata, staina, rea, invidioasa pe tot ce e bun si frumos ( sau cel putin ce mai este INCA considerat bun si frumos in zilele noastre). O lume in care virtutea este prigonita. Deja se intampla… Si astfel, se tinde spre o lume in care oamenii se vor imbraca la fel, vor gandi la fel, vor fi uniformizati si conformi standardului, vor avea aceleasi pareri si aceleasi modele de gandire, ca niste roboti programati….Fara vointa si libertate de exprimare si libertate de gandire…

Rochite si fustite





Citeam in Buletinul Informativ al Aliantei Familiilor din Romania cum ca, in Marea Britanie, s-a hotarat ca fetitele sa nu mai poarte rochite la scoala pentru ca ar putea intimida fetele care doresc sa fie baieti. Eu nu stiu daca guvernantii de acolo nu au alta treaba decat sa nascoceasca tot felul de legi, care mai de care mai ciudata, bazandu-se pe discriminare, pe ceea ce pare a fi politic corect, fara sa se intereseze de problemele cu adevarat importante ale tarii, cum ar fi economia, bancile, razboaiele in care se arunca fara sa gandeasca de doua ori.

Nu inteleg procesul lor de gandire…Ce fac? Se pun in pat, respectiv fotoliu-la servici- si se gandesc la ce ar mai putea inventa pentru a fi politic corect in dauna majoritatii???

Discriminatorie consider ca ar fi tocmai legea asta, dar nu fata de fetele ce vor sa fie baieti, ci fata de fetele ce vor sa fie si sa arate ca fetele, fata de cele ce stiu ca fetele si baietii sunt diferiti si se imbraca diferit, ca fiecare persoana este unica si este libera sa-si exprime apartenenta la un gen sau altul. Discriminatorie fata de dreptul meu de mamica ca sa-mi imbrac copilul dupa cum consider de cuviinta ca ar fi mai bine si fata de dreptul fetitei mele de a putea purta un tip de imbracaminte care distinge genul feminin de cel masculin. E ca si cum ai afirma can u exista cele doua sexe si ca e discriminatoriu sa zici “sunt femeie” sau “sunt barbat”. Cat despre fetele care vor sa fie baieti, numeni nu le impiedica sa se manifeste ca atare. E dreptul lor de libera alegere a imbracamintei ce o poarta si a felului in care se comporta. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa-mi ingradeasca mie acelasi drept, de libera exprimare a ceea ce sunt sau ce reprezint. Mi se pare revoltator sa interzici un anumit tip de imbracaminte la scoala pentru motivul ca reprezinta un “stereotip discriminatoriu”. Mai bine ar interzice imbracamintea provocatoare, atat la fete cat si la baieti: blugii rupti, maieurile, tricourile prea scurte sau pantalonii cu talia asa de joasa ca se vad chilotii, sau mai rau, posteriorul. Si scoase nu pentru ca ar discrimina pe cineva, ci pentru ca nu sunt decente, pentru ca ataca bunul simt si nu sunt potrivite pentru mediul scolastic.

Fusta, rochia, sunt specifice genului feminin, intr-adevar! Si asta de cand lumea…Dar asta nu inseamna ca imbracandu-le cineva ar incerca sa convinga o alta persoana sa devina altceva decat ceea ce este sau alege sa fie. Vad ca si de asta data cei multi sunt ignorati si trebuie sa sufere ingradirea libertatii lor de exprimare, din cauza unui numar redus de persoane care ar putea sa se simta lezata in dorinta de a fi baiat (despre care dorinta nu discutam acum…).Si e ipotetic pentru ca nu e batut in cuie ca fetita in cauza sa nu vrea sa ramana femeie cand ajunge adult. Atentie! Este vorba despre perioada de formare a copilului (in timpul scolii) cand in teorie ar trebui sa vina in contact si sa cunoasca cat mai mult din varietatea ce ne-o ofera viata ca, mai apoi, sa poata alege ce este bine pentru el, pentru familie si pentru societatea in care traieste, ca adult. Asa se invata copiii sa fie egoisti, sa-si ceara drepturi peste drepturi, fara sa tina cont de ceilalti si fara sa invete ca au si indatoriri fata de cei din jur sau,cel putin, sa respecte dorintele si libertatile celui de alaturi. Pentru ca totul imbraca o haina ( ca tot vorbim despre imbracaminte… :) ) legala, formala. Si apoi sa fim seriosi! Nu cred ca la scoala copii se gandesc ca rochiile ofenseaza dorinta de a fi asemanatoare unui baiat. Oricum ei se imbraca dupa cum le place sau le ingaduie parintii. Si nu isi pun problema ca purtand pantaloni s-ar transforma, ca prin magie, in baiat. Aceasta este o falsa problema, gandita de cei mari, ca sa poata crea tot felul de precedente si sa intareasca conceptul de discriminare.

Fetitei mele ii cumpar si fuste si rochii, chiar daca ea, ca orice adolescent, prefera blugii.Nu vreau sa-i impun un mod de a se imbraca, ci ii las libertatea de a-si alege singura cu ce se imbraca si ii dau posibilitatea sa cunoasca si alte optiuni decat pantalonii. Din cand in cand, ea isi pune rochia la scoala si acolo toate fetele, dar mai ales cele baietoase ( care de obicei sunt si cele mai prost crescute) o iau in ras si isi bat joc de ea. Pentru ca in ziua aceea ea e diferita de tot restul clasei, pentru ca arata o alternativa la imbracamintea uzuala. Desi nu se mai poarta uniforme, imbracamintea tinde sa fie aceeasi, ca esti fata sau baiat: blugi si tricou(cu maneca scurta sau lunga in functie de sezon).

Acum ar trebui sa se gandeasca sa schimbe si simbolul femeii si barbatului de pe toalete, caci si acolo femeia e reprezentata cu fusta si nu vream sa ranim sentimentele celei ce vrea sa se transforme in barbat, nu?

Sau ma intreb cand vor impune si baietilor sa se imbrace cu rochite si sa-si puna fundite in par, doar pentru transexualul care vrea sa devina femeie, ca nu cumva sa-i incalce libertatea aceluia de a dori sa fie femeie…Sau sa o vad pe regina in blugi si tricou rupt, asa, ca sa dea exemplu de respectare a normativelor!!! Ca sa se arate empatica cu emo si metallari si rockeri, ca sa nu le discrimineze dorinta lor de a se imbraca conform muzicii ce o asculta sau filozofiei de viata ce o adopta. Sau poate ofenseaza vreun rege, presedinte, ministru sau parlamentar care este transexual, prin felul de a se imbraca cu fuste si taior. Si mai sugerez ceva celor ce fac astfel de legi: sa interzica parul lung si impletirea coditelor la fetite, ca doar tot stereotip discriminatoriu e!

Acest comportament discriminatoriu in defavoarea celor multi pentru cei putini tinde sa se generalizeze. In toate domeniile. Un exemplu din domeniul meu. Discutam cu un reprezentant medical despre faptul ca indulcitorii tip aspartam si ciclamat se gasesc in aproape toate compresele, capsulele si siropurile din comert, care sunt folosite de intreaga populatie, inclusiv de catre copii ( de exemplu siropurile de tuse sau vitaminele). Am intrebat de ce nu se pune zahar, daca medicamentul respectiv trebuie neaparat sa aiba un gust (in cazul copiilor sau a siropurilor). Raspunsul sau a fost ca si diabeticii consuma aceste medicamente si ca sa-i protejeze se adauga indulcitori in medicamente. Dar diabeticii, cu tot respectul pentru boala asta si pentru toti bolnavii de diabet, reprezinta doar un procentaj de 6-7 % din populatia generala, iar pentru ei s-ar putea face un produs paralel, cu acelasi principiu activ care sa contina indulcitori. Nu trebuie obligata restul populatiei (93%) sa acumuleze acesti indulciori, despre care se stie ca sunt nocivi. Daca de prin produsele din magazine le mai poti evita, medicamentele aproape toate contin acesti indulcitori, pe langa alte E-uri pentru culoare si pentru conservare. Si daca vrem sa fim corecti, pana si diabeticul si-ar putea permite ca pentru o boala acuta sa ia un medicament ce contine zahar, caci nu i-ar modifica glicemia atat de drastic pe cat se sperie lumea. Este cunoscut ca un diabetic poate manca din cand in cand dulciuri, in cantitati controlate si monitorand cu atentie dieta si facand miscare, fara ca sa i se intample nimic grav, iar cei insulino-dependenti isi pot modifica doza de insulina in functie de cat de mult a crescut glicemia dupa ce a consumat un pranz mai abundent sau o inghetata in parc cu amicii. Cat despre celelalte medicamente (care nu necesita neaparat indulcire) sa nu se puna deloc nici un fel de indulcitor, ca doar inghiti pastilele. Nu a stiut ce sa raspunda.

Si am intalnit un alt atentat la sanatatea noastra si a copiilor nostri prin intermediul medicamentelor. Nu voi spune cum se cheama produsul. Cert e ca principiul activ era acidul folic (folina) care se administreaza la femeia gravida in primele 3 -4 luni de sarcina, cand se dezvolta fatul, pentru a preveni malformatiile de tub neural. Ceea ce m-a facut curioasa a fost culoarea rosie vie a capsulelor gelatinoase. M-am gandit la ce oare ii trebuie gravidei pastile de culoare rosie? Asa ca m-am dus sa citesc lista de excipienti. Am gasit printre ei eritrozina (E127) despre care se stia deja ca poate da malformatii la fat. Cum e posibil sa adaugi un compus care poate duce la malformatii grave si nu numai, intr-un medicament care de obicei este indicat in sarcina in perioada cea mai sensibila, de dezvoltare a copilului? Asa ca cititi cu atentie si lista de excipienti si daca ceva nu va convinge mergeti si cautati un alt medicament, cu acelasi principiu activ, dar care sa contina mai putini compusi nocivi (pentru ca fara, foarte rar se mai gaseste un medicament).

Si intorcandu-ne la fustite…N-ar fi mai bine ca cel ce considera ca rochitele ii dauneaza viitoarei dezvoltari sa-si gaseasca un mediu propice inclinarii sale? De ce adica sa acceseze in sistemul public si sa aiba pretentii? Daca tot e un sistem public, atunci am si eu acelasi drept ca si el ca sa-mi imbrac copilul dupa cum imi place. Si am mai observat ceva: fustele si rochiile au oricum tendinta sa dispara din cauza uniformizarii in masa. Din ce in ce mai rar se vad fuste pe fetele tinere. Si in vitrinele magazinelor la fel. Daca se continua asa, fusta va ajunge piesa intr-o vitrina de muzeu.

24 martie 2011

Rugaciune...

Am gasit pe site-ul de la "ramura inflorita":http://ramurainflorita.blogspot.com, pe care il urmaresc cu drag, rugaciunea "Tatal nostru" spusa de un baietel...si e asa de frumos incat am ascultat-o si reascultat-o si am hotarat s-o postez si eu, ca tare mi-e draga!

Fragilitate...

Ma gandeam zilele astea la cat de complicat si complex este omul si in acelasi timp cat de fragil este...Uneori pare a fi invincibil; iese invingator din multe incercari si boli si pare ca mai are in fata inca multe de trait si de experimentat. Cand, deodata, un eveniment neprevazut, tragic, il smulge din valtoarea vietii. Si nu mai exista intoarcere! Nu e ca intr-un joc in care salvezi si poti sa reiei de acolo de unde ai gresit. Din pacate o greseala cat de mica poate fi fatala si poate avea loc cand nu te astepti. De aceea, trebuie sa fim pregatiti intotdeauna. Si asta mi-o spun mai ales mie, pentru ca tind a lasa ceea ce tine de pregatirea sufletului pentru mai tarziu...Si poate ca nu voi avea o a doua sansa.
Cat de inconstient poate fi cateodata omul! Acum traieste, dar in secunda urmatoare poate sa nu mai existe! Si nu mai este cale de intoarcere, de recuperare. Cu ce bagaj sufletesc ai acumulat pana in acel moment, cu acela mergi mai departe, mult sau putin, cat este...
Stau si ma gandesc la alegerile gresite pe care le-am facut in viata si cum s-ar fi schimbat viata mea daca nu le-as fi facut. Si cateodata mi-as dori sa ma intorc, cu experienta de acum in minte, si sa-mi schimb alegerile...sa-mi schimb viata.
Poate ca as ajunge in acelasi punct doar ca fara suferintele indurate...sau poate ca n-as mai fi eu-cea de acum, caci si suferintele m-au schimbat si m-au transformat in ceea ce sunt acum.
Oricum...cert e ca daca greselile se mai repara si Dumnezeu, in bunatatea Lui infinita, te aduce, poate, pe calea pe care, mai inainte, ai refuzat sa o apuci,insa atunci cand moartea te imbratiseaza nu mai e nimic de facut...Nu mai poti repara nimic. Doar cei ramasi in viata te mai pot ajuta cu rugaciunile. Sufletul tau insa nu mai poate nici adauga si nici sterge nimic din ceea ce a facut. Si cred ca se simte neputincios si infricosat.
De aceea trebuie sa profitam de fiecare clipa a vietii de a face ceva bun, de a adauga ceva in fiecare zi la bagajul sufletului nostru, ca sufletul nostru este acolo unde ne este si comoara. Sa ne silim sa adaugam in fiecare zi comori in ceruri si sa ne imbogatim sufletul. Pentru ca nu stii clipa in care vei muri...si de aceea trebuie sa fii pregatit in orice moment.
Cand cineva apropiat moare, iti lasa un gol imens in inima...Nu-ti vine parca a crede ca nu mai este si te astepti in fiecare moment sa revina. Parca ai vrea sa intorci timpul si sa-l impiedici sa se duca si sa faca ceea ce l-a dus la moarte. Intrebarea e insa daca i-ai face bine...Stiu ca Dumnezeu te ia din viata cand esti cel mai aproape de mantuire sau ca sa traga un semnal de alarma celor apropiati, care au ramas in viata...un fel de avertisment silentios...
Si totusi...ai vrea sa poti sa fi facut ceva, ca sa iti scutesti rudele de suferinta imensa de dupa, de lacrimile si durerea celor ramasi...Dar nu mai ramane nimic de facut, decat rugaciunea...pentru sufletul raposatului si pentru ca Dumnezeu sa aline suferinta celui drag ramas in viata.

15 august 2010

Acatistul Adormirii Maicii Domnului

Condacul 1

Celei alese dintre toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu, Imparatesei, celei ce te sui de la pamant la cer, cantare cu cucernicie, pentru preacinstita ta Adormire, aducem tie Nascatoare de Dumnezeu. Iar tu, ca ceea ce ai biruinta peste moarte, de toate intamplarile aducatoare de moarte ne pazeste pe noi, ca sa-ti cantam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Icosul 1

Ingerul intai statator, din cer a fost trimis, sa spuna Nascatoarei de Dumnezeu, mutarea ei la cer, fara de grija si mai inainte sa vesteasca venirea la ea a Fiului lui Dumnezeu. Si luminat stralucind inaintea ei stand, a zis asa:
Bucura-te, preavesela Maica a Imparatului;
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, imparateasa cerului si a pamantului;
Bucura-te, preamarita, ca vine cu slava la tine Fiul lui Dumnezeu sa te ia la cer;
Bucura-te, ceea ce esti preamarita, prin vestirea ducerii tale catre Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, cea aleasa de Dumnezeu din toate neamurile;
Bucura-te, sfanta incapere a Cuvantului lui Dumnezeu;
Bucura-te, plinirea vestirii profetilor;
Bucura-te, preacinstita cununa a apostolilor;
Bucura-te, podoaba si stapanirea ocarmuitorilor;
Bucura-te, infrumusetarea arhiereilor si podoaba preotilor;
Bucura-te, povatuitoarea monahiilor, celor inteleptite de Dumnezeu, catre Împaratia cea de sus;
Bucura-te, ceea ce deschizi usile raiului neamului crestinesc, celor care pururea te fericesc pe tine;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 2

Marii ierarhi, Dionisie, tainicul ceresc, Irotei cel minunat si Timotei, cel incuviintat cu dumnezeiasca arhierie, vazand ceata apostolilor, adusa cu voia ta de fata pe nori de la marginea lumii, la preacinstita Adormirea ta, preanevinovati cantau lui Dumnezeu : Aliluia!

Icosul 2

Toata faptura cea intelegatoare, impreuna cu capeteniile cetelor ceresti, au venit cu Imparatul lor, Care, in miinile cele incepatoare de viata, a luat sufletul Mamei Sale. Iar Petru, cel cu credinta fierbinte, cu multe lacrimi a zis catre ea asa:
Bucura-te, Maica Facatorului lumii care te-ai suit la cele fara de grija;
Bucura-te, ceea ce te-ai mutat la largimile cele mari ale cerului;
Bucura-te, ca prin suirea ta, ai sfintit cele patru stihii;
Bucura-te, ca prin mergerea ta, ai veselit cele ceresti;
Bucura-te, ceea ce ai fost primita in frumosul Ierusalim de sus;
Bucura-te, ceea ce cu bucurie ai intrat in locasurile cele nefacute de maini omenesti;
Bucura-te, imparateasa heruvimilor si a serafimilor;
Bucura-te stapana ingerilor si a arhanghelilor;
Bucura-te, mangaierea si izbavirea credinciosilor;
Bucura-te, ajutorul si sprijinirea mostenirii tale;
Bucura-te solitoarea catre Dumnezeu, pentru tot neamul crestinesc;
Bucura-te, intru tot buna si datatoarea tuturor bunatatilor;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 3

Puterea celui de sus a rapit din India pe Toma, care prin oarecare voire a lui Dumnezeu nu s-a intamplat la preacinstita Adormirea Maicii lui Dumnezeu sa fie de fata si a fost dus la mormantul cel primitor de viata. Deci pentru Toma, fiind desfacut mormantul plecandu-se sa o vada acolo, a cunoscut ca este inaltata la cer si crezand vedeniei sale celei din calatorie prin vazduh, a cantat: Aliluia!

Icosul 3

A inteles astfel ucenicul, ca din iconomia lui Dumnezeu i-a fost randuit sa nu se intample sa fie la inmormantarea Maicii Domnului impreuna cu ceilalti. Pentru aceea. bucurandu-se pentru Adormirea ei cea fara de moarte, a zis asa:
Bucura-te, ca ai fost luata de la pamant de Fiul tau;
Bucura-te ca te-ai suit la cele inalte, spre a te indulci de slava lui Hristos;
Bucura-te, ca te-ai suit la cele de sus, inconjurata de toate capeteniile ingeresti si i-ai aruncat lui Toma omoforul tau in vazduh, ca o adeverire, spre marturie;
Bucura-te, ca ai fost purtata de heruvimi, la cele mai presus de ceruri;
Bucura-te, ca ai fost inaltata cu cantare de mare cuviinta prin portile ceresti, de mai marii puterilor ingeresti;
Bucura-te, ca esti inconjurata si fericita de toti locuitorii cerurilor;
Bucura-te, cer pamintesc, care esti inaltata la locuinta Celui de Sus;
Bucura-te, tronul Domnului, care esti inaltata de la pamant la Imparatia cereasca;
Bucura-te, solitoarea noastra si tare sprijinire la Fiul tau;
Bucura-te, chezasia noastra catre Dumnezeu, spre mantuire;
Bucura-te, imparateasa crestinilor si ajutatoare pentru dobandirea Imparatiei ceresti;
Bucura-te, Maica Vietii, si, dupa Dumnezeu, nadejdea vietii noastre celei vesnice;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 4

Vifor de ganduri netrebnice si necredincioase, avand in sine evreul Atonie, si vazand pe purtatorii de Dumnezeu apostoli, ducand la mormant cu mare cinste trupul cel preacurat al Maicii lui Dumnezeu, s-a pornit ca sa-l rastoarne. Dar fara de veste, odata cu orbirea, i s-au taiat si mainile, ce au ramas lipite de pat. Acela apoi, prin credinta, Mama a lui Dumnezeu te-a marturisit pe tine cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Auzind tainicii apostoli si singurii vazatori ai Cuvintului pe ingeri cantand inalte cantari, la inmormantarea trupului celui de Dumnezeu purtator, si vrand sa-i dea cinstea cea placuta lui Dumnezeu, s-au nevoit cu un glas a canta asa:
Bucura-te, ceea ce ai luat bunavestire, pentru mergerea ta la Imparatia Cea de Sus;
Bucura-te, ceea ce de la binevestitorul Gavriil ai primit ramura cea de bucurie a raiului;
Bucura-te, ca ai luminat multimea heruvimilor cea prea cinstita;
Bucura-te, ca ai luminat firea serafimilor cea preamarita;
Bucura-te, ceea ce ai fost de patriarhii Avraam, Isaac si Iacov mai inainte inchipuita;
Bucura-te, ceea ce ai fost de profet mai inainte vestita;
Bucura-te, ca ai infrant semetia cea rea a evreului;
Bucura-te, ca ai dat lui vindecare.
Bucura-te, ceea ce ai intors necredinta lui Atonie la credinta;
Bucura-te, ceea ce ai primit pocainta lui;
Bucura-te, ca inalti la cer pe cei ce au iubire si credinta catre tine;
Bucura-te, ca esti izbavitoarea celor ce cu credinta tare cheama numele tau in ajutor;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 5


Sfintii apostoli, ca niste stele conduse de Dumnezeu fiind in lume imprastiati pentru predicarea Evangheliei, rapiti au fost pe nori prin vazduh si adusi spre inmormantarea Maicii Domnului, pe care cu laude si cu cantare petrecandu-o impreuna cu ingerii cantau: Aliluia!

Icosul 5

Vazand vazatorii de Dumnezeu pe Stapanul lor, luand in maini sufletul Maicii Sale si cunoscand ca El este Domnul, s-au nevoit cu cantari sfintite a lauda pe cea binecuvantata si au cantat asa:
Bucura-te, imparateasa, care ai purtat pe Cel ce imparateste peste toate;
Bucura-te, cea ce si tu insati esti purtata de mainile Fiului tau;
Bucura-te, sceptru imparatesc, din dreapta lui Hristos;
Bucura-te, stalparea porumbitei, cea din mina lui Noe;
Bucura-te, toiagul lui Aaron, care a odraslit neputreziciunea;
Bucura-te, crinul cel nevestejit, care a inflorit nemurirea;
Bucura-te, chivotul insufletit de Dumnezeu, al dumnezeiescului parinte David;
Bucura-te, psaltire si alauta preafrumoasa, ce ai ridicat marirea profetiei;
Bucura-te, chivot insufletit, al sfinteniei Domnului;
Bucura-te, viata care ne-ai adus pe noi intru bucurie Domnului;
Bucura-te, cortul cel umbrit de heruvimi;
Bucura-te, Sfanta Sfintelor, cea graita de serafimi;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 6

Apostolii, purtatori ai cuvantului lui Dumnezeu in lume, dupa ducerea Maicii Domnului la cele de sus, fiind asezati la obisnuita masa comuna si luand o parte de paine si inaltand-o in numele Domnului, deodata au vazut de sus pe imparateasa, Nascatoarea de Dumnezeu, impreuna cu ingerii purtatori de lumina si auzind-o, dandu-le lor pace de la Fiul ei si Dumnezeu, au cantat: Aliluia!

Icosul 6

Stralucit-a noua de voie Hristos, Soarele dreptatii, din preacuratele tale coapse si prin buna intelepciune a predicii apostolilor lumea s-a luminat, iar pe tine, Maica Lui din neam in neam te-a preamarit. Pentru aceasta si noi te fericim cantand tie:
Bucura-te, pururea Fecioara, ca de toate neamurile in veci esti marita;
Bucura-te prea buna si prea indurata, asupra oamenilor mare ajutatoare;
Bucura-te, ca ai implinit fagaduinta cetei ucenicilor;
Bucura-te, ca prin mijlocirea ta, dai pace lumii de la Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, privire preadorita si dulce a sfintilor;
Bucura-te, bucuria cea intru tot veselitoare, a preacuvioaselor maici si a sfintelor fecioare;
Bucura-te, ca treci peste corturile dreptilor din rai;
Bucura-te, ca indreptezi pe toti spre dumnezeiasca slava cereasca;
Bucura-te, plinirea doririi tuturor lucrurilor celor bune;
Bucura-te, inceputul mantuirii omenesti;
Bucura-te, imparateasa celor ce imparatesc, dupa Dumnezeu pe pamant;
Bucura-te, Doamna si Stapana celor ce domnesc dupa Domnul si Stapanul cerului;
Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 7

Pe toti, cei ce vor sa intre cu credinta in sfanta ta biserica, Nascatoare de Dumnezeu, pururea ii miluiesti, iar pe cei ce te maresc, de toate asupririle si supararile ii izbavesti. Pentru aceea, si binecredinciosului nostru popor, care pururea te fericeste, invingere asupra potrivnicului ii daruieste si toate cele de mantuire ne da noua, care ne rugam tie, cantand:Aliluia!

Icosul 7

Aratat-a faptura noua, aratandu-Se noua Domnul, Facatorul tuturor, prin tine Nascatoare de Dumnezeu; iar tu, avand purtare de grija pentru noi, rudenia ta, care cu cinste serbam Adormirea ta, primeste sa cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, cea aleasa dintre pamanteni;
Bucura-te, ceea ce esti mai presus de cele pamantesti si de cele ceresti;
Bucura-te, ca te-ai suit mai sus de heruvimi si de serafimi;
Bucura-te, ca ai adunat prin nori ceata apostolilor la inmormantarea ta;
Bucura-te, caci cu puterea lui Dumnezeu, dovedire invederata, dupa inmormantarea ta, inaintea lui Toma te-ai aratat in vazduh, cand venea pe nori;
Bucura-te, ca prin aceasta ai adeverit mutarea ta cu trupul la cer;
Bucura-te, ca ai dat lui Toma omoforul tau, ca o podoaba de incredintare a mutarii tale;
Bucura-te, ceea ce esti impodobita cu frumusetea tuturor virtutiilor;
Bucura-te, ceea ce ai primit in pantecele tau pe Fiul lui Dumnezeu spre mantuirea oamenilor;
Bucura-te, ceea ce ai inflorit ca un finic cu trupul;
Bucura-te, ca te-ai inaltat ca un cedru in slava cea cereasca;
Bucura-te, pomul vietii, cel sadit in mijlocul raiului celui de sus;
Bucura-te, corabia cea intelegatoare, ce te-ai inaltat din potopul mortii, la cele de sus;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu nu lasi pe noi!

Condacul 8

Ca pe un soare intru cele de sus, stiindu-te pe tine, stapana aleasa, suita de Fiul tau inauntrul frumusetilor celor mai presus de fire si a bunatatilor celor nespuse din ceruri, fiind tinuta cu placere in mainile Lui si cu bucurie stand la dreapta lui cea incepatoare de viata, pururea cantam Lui: Aliluia!

Icosul 8

Cu totul fiind ridicata la cele ceresti, iar pe cele pamantesti nelasandu-le Maica lui Dumnezeu, de mainile Fiului tau ai fost purtata intru cele nepatrunse, la Ierusalimul cel de sus, la cetatea cea frumoasa si cu totul luminata ai intrat, de heruvimi si de toate puterile ceresti fiind inconjurata si cantandu-ti-se unele ca acestea:
Bucura-te, al carei sfant suflet se salasluieste in Sionul cel de sus si prealuminat;
Bucura-te, al carui trup nestricacios se preamareste, impreuna cu sufletul;
Bucura-te, ceea ce ai intrat in cetatea cea imparateasca a Atottiitorului;
Bucura-te, ceea ce te-ai inaltata in raiul cel frumos, sadit sus in ceruri;
Bucura-te, ceea ce te-ai mutat in cetatea impodobita cu pietre stralucitoare;
Bucura-te, ceea ce esti dusa in cetatea cea inconjurata de ostile cele preainalte;
Bucura-te, ca esti luata mai presus de ceruri de Fiul tau, cu buna cuviinta dumnezeiasca;
Bucura-te, ca esti mai cinstita decat toate mintiile cele nematerialnice ale ingerilor;
Bucura-te, ceea ce duci rugaciunea celor credinciosi, la Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce te rogi neincetat pentru noi la scaunul fiului tau si Dumnezeu;
Bucura-te, solitoarea catre Dumnezeu, pentru mantuirea lumii;
Bucura-te, aparatoarea neamului crestinesc, daruita de Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 9

Toata firea ingereasca te inalta pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, iar neamurile omenesti te maresc, ca pe o maica a lui Dumnezeu si serbeaza preacinstita Adormirea ta, imparateasa. Caci pamantenii prin tine se impreuna cu cele ceresti, iar noi intr-un glas cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 9

Cuvintele inaripate ale profetilor, cele de Dumnezeu insuflate, acum le vedem implinite intru tine, Nascatoare de Dumnezeu. Caci cu adevarat, ai nascut noua pe Dumnezeu cu trup. Pentru aceea, crezand taina Cuvantului lui Dumnezeu cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, inceputul cel deplin al legii si al profetilor;
Bucura-te steaua lui Iacov, cea prevestita de Varlaam;
Bucura-te, patul marelui Imparat, cel vestit de Solomon;
Bucura-te, lana cea rourata de Iisus, preainchipuita de Ghedeon;
Bucura-te, rugul cel nears, mai inainte vazut de primitorul legii, Moise;
Bucura-te, munte sfant, privit de barbatul doririlor;
Bucura-te, scara cereasca, vazuta de Iacov;
Bucura-te, usa pecetluita si neumblata, mai inainte vazuta de Iezechiel;
Bucura-te, soarele locuirii lui Hristos, cel mai inainte aratat psalmistului David;
Bucura-te, taina ce s-a prezis de profeti in multe chipuri;
Bucura-te, ca intru tine s-au inchipuit cuvintele prezise, ale tuturor profetiilor;
Bucura-te, ca ai primit toata iconomia Celui de sus, pentru mantuirea lumii;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta, nu ne lasi pe noi!

Condacul 10

Vrand sa mantuiasca lumea, Domnul tuturor, din neamul pamantenilor te-a ales pe tine Maica pentru Sine. Facandu-se om pentru noi, S-a suit la cer, de unde Se pogorase si cu Sine te-a ridicat si pe tine, spre a petrece in slava cea vesnica si a Împaratiei, impreuna cu Dansul fara de sfarsit. Pentru aceea, ca un Dumnezeu, aude de la toti: Aliluia!

Icosul 10


Zid esti credinciosilor, Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara. Si aparatoare tuturor celor ce alearga, la tine, Preacurata, caci tu te-ai mutat la ceruri, ca sa fii solitoarea cea mai de aproape, pentru toti care canta tie:
Bucura-te, cetatea marelui Imparat, asezata deasupra muntilor ceresti;
Bucura-te, zid si acoperamant, ce nu te ascunzi de la a noastra staruinta;
Bucura-te, ca ajuti pe cei credinciosi sa biruiasca uneltirile dusmanilor;
Bucura-te, ca ai infrant multimea agarenilor;
Bucura-te, pazitoarea cea neclintita a ortodocsilor;
Bucura-te, imprastierea ereticilor;
Bucura-te, ca ne esti pace si bucurie;
Bucura-te, ca ai calcat iadul cel atotpierzator;
Bucura-te, cununa aleasa a celor ce cu mintea intreaga lupta impotriva pornirilor trupului;
Bucura-te, preamarirea cea mult pretuita a nevoitorilor mucenici;
Bucura-te, solitoarea odihnei celei fericite a ostenitorilor cuviosi;
Bucura-te, datatoarea bucuriei celei vesnice a monahilor celor ce bine au vietuit;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 11


Toata cantarea cetelor ingeresti celor insufletite de Dumnezeu lauda Adormirea ta cea preacinstita, ceea ce esti cu totul laudata, stapana imparateasa, de Dumnezeu Nascatoare. Iar noi din inima aducem tie, care esti maica tuturor, smerita noastra rugaciune, impreuna cu ostile ceresti, cantand unuia Dumnezeu, Celui ce dupa vrednicie, te-a preamarit pe tine: Aliluia!

Icosul 11

Faclie primitoare de lumina cea adevarata te-ai aratat noua celor de pe pamant. Caci tu luminezi sufletele si le indreptezi spre cunostiinta de Dumnezeu, ale celor ce serbeaza mutarea ta cea cu totul cinstita. Pentru aceasta cantam tie unele ca acestea:
Bucura-te, faclia cea nestricata, a focului celui nematerialnic;
Bucura-te, aurora cea netrecatoare, a luminii celei neinserate;
Bucura-te, luna stralucitoare din Soarele dreptatii;
Bucura-te, lumina ce luminezi si in intuneric;
Bucura-te, faclie pusa in sfesnicul cel preainalt;
Bucura-te, izvorul vietii, cel rasarit din mormant la lumina;
Bucura-te, maica luminii, care calauzesti sufletele celor evlaviosi;
Bucura-te, Maica Dumnezeului tuturor, care mangai sufletele celor intristati;
Bucura-te ceea ce daruiesti sfarsit bun celor ce nadajduiesc spre tine;
Bucura-te, ceea ce la judecata Fiului tau gatesti credinciosilor tai mostenirea celor din dreapta Lui;
Bucura-te, preafericita, ca prin tine vom fi si noi fericiti, avandu-te pe tine ajutatoare si sprijinitoare in rugaciuni;
Bucura-te, preabinecuvantata din neam in neam, ca Domnul este cu tine, si prin tine cu noi;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 12

Vazand multimile ingeresti harul maririi, in slavitul Tron ceresc, daruit Maicii lui Dumnezeu celei cinstite, cu sederea de-a dreapta Fiului ei si Dumnezeu, i s-au inchinat ei Scaunele si Puterile, au inconjurat-o incepatoriile si capeteniile, i s-au plecat infricosati heruvimii, serafimii si domniile, impreuna cu arhanghelii si ingerii, care smeriti, o preamareau cantand: Aliluia!

Icosul 12

Cantand intru tot cinstita ta Adormire, laudam toti inaltarea ta la ceruri, imparateasa, Maica a lui Dumnezeu. Iar tu, sfinteste, mareste si miluieste pe toti cei ce cu dragoste te lauda asa:
Bucura-te, ceea ce ai curatit pamantul, cu pasii preacuratelor tale picioare;
Bucura-te, ceea ce ai sfintit vazduhul cu suirea ta la cer;
Bucura-te, ceea ce te-ai suit la inaltimea cereasca;
Bucura-te ceea ce privesti toata frumusetea cea negraita;
Bucura-te, ca sezi intru slava Fiului tau si Dumnezeu;
Bucura-te, ca te bucuri in veci cu Fiul tau si Dumnezeu;
Bucura-te, frumusetea din dreapta Domnului, care infrumusetezi pe toti cei ce in ceruri te fericesc pe tine;
Bucura-te, bucuria tuturor pamantenilor care nadajduiesc spre tine;
Bucura-te, ceea ce esti imbracata in soare, care stralucesti cu harul si cu marirea toata lumea;
Bucura-te, ceea ce te-ai fagaduit a pazi si a mantui pe toti care te cheama din toata inima;
Bucura-te, Maica lui Dumnezeu, ceea ce esti mai cinstita si de Dumnezeu Nascatoare numita;
Bucura-te, care de la rasarit si pana la apus, esti preamarita de toti credinciosii ortodocsi;
Bucura-te, ceea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!

Condacul 13

O Maica prealaudata a Imparatului cerului si a pamantului, a lui Hristos Dumnezeul nostru, Celui nemuritor, Care vietuieste si dupa moarte, primeste de la noi, la cinstita Adormirea ta, aceasta rugaciune de acum si in viata aceasta si, la vremea mortii noastre, scapa-ne de toata nenorocirea si chinul; si Împaratiei celei ceresti ne invredniceste, imparateasa, pe noi cei care cantam lui Dumnezeu : Aliluia!

(Acest Condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice din nou Icosul 1, urmat de Condacul 1.

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

Preasfanta stapana, de Dumnezeu Nascatoare, departeaza de la noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, trandavirea, uitarea, nerecunostiinta, lenevirea si toate gandurile cele rele si viclene, urate si defaimatoare. Alunga-le de la inimile noastre cele ticaloase si de la sufletele noastre cele intinate si de la mintea noastra cea intunecata. Stinge vapaia patimilor noastre si ne ajuta ca neputinciosi santem. Fereste-ne de aducerile aminte, de deprinderile cele viclene si de toate faptele cele rele, din noapte si din zi si ne izbaveste de ele. Ca prebinecuvantat si preamarit este numele tau cel sfant, in cer si pe pamant, in vecii vecilor. Amin

19 iulie 2010

Acatistul Cuviosului Parintelui nostru Paisie Aghioritul





După obişnuitul început se zice…

Condacul 1:



Să-l lăudăm toţi credincioşii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Icosul 1:

Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:

Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor sfinţilor capadocieni;

Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;

Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;

Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă;

Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură;

Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputinţele, scârbele şi durerile noastre;

Bucură-te, stâlp de foc, care eşti reazem neclintit pentru cei ce vor să câştige mântuirea;

Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veşnicele lăcaşuri;

Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 2-lea:

Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruieşti lui Dumnezeu cu totul şi astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea şi povăţuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toţii, Celui ce a lucrat prin tine minuni şi îndurări mari, cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaş şi a-i purta numele. Te fericim, aşadar, cu nevrednicie, zicând:

Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;

Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;

Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând aşa rod ales ieşind din turma cea păstorită de el;

Bucură-te, că pentru aceasta ţi-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viaţa aceasta pământească;

Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereştile locaşuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;

Bucură-te, că şi tu l-ai cinstit după cuviinţă, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;

Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viaţa sa cea minunată;

Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaştele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;

Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai aşezat în obştea întemeiată de tine la Suroti;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 3-lea:

După ce părinţii tăi au ajuns în pământul Koniţei, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârşirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toţi cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Povăţuit de pilda părinţilor tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârşit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să posteşti cu asprime şi să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăţia sufletului tău, îţi cântăm cu bucurie, aşa:

Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;

Bucură-te, că prin post desăvârşit ţi-ai păzit nestricată cununa fecioriei;

Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;

Bucură-te, că în loc să te desfeţi cu jocuri copilăreşti, te desfătai petrecând mereu cu Hristos şi cu sfinţii Săi;

Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;

Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci şi sufletul ţi l-ai împodobit cu toată virtutea;

Bucură-te, că ai urmat bunătăţii şi smereniei mamei tale celei binecuvântate;

Bucură-te, că ea ţi-a fost nesmintită pildă de dragoste şi de jertfire deplină de sine;

Bucură-te, că ne uimim cu toţii de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 4-lea:

În război fiind chemat pentru a-ţi apăra ţara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru aşa un sprijin, zicând cu toţii: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfinţire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ţi sufletul pentru prietenii tăi. Şi astfel ai câştigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înţelegând-o şi noi, ne grăbim a-ţi aduce, spre laudă, unele ca acestea:

Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;

Bucură-te, că ţi-ai dispreţuit până la capăt viaţa aceasta pământească, câştigând-o astfel pe cea cerească;

Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;

Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfinţire şi celor din jur;

Bucură-te, că ajutai cu timp şi fără timp pe toţi cei ce se aflau în nevoi şi-n necazuri;

Bucură-te, că ai biruit desăvârşit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăţie de fier;

Bucură-te, că războindu-te împotriva duşmanilor ţării, în ascuns luptai şi împotriva vrăjmaşilor sufletului tău;

Bucură-te, că deşi vroiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;

Bucură-te, că şi nouă ne arăţi, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârşire;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 5-lea:

Cu râvnă aprinsă ai lepădat lumea, Părinte, şi te-ai închinat lui Hristos în întregime, alăturându-te oştii monahilor, care pururea se luptă pentru a-şi birui firea. Şi în scurtă vreme te-ai făcut înger în trup, întru toate îmbrăcându-te în Cel Căruia şi noi Îi cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Te-ai retras în pustia cea minunată a Sinaiului pentru a-I sluji Stăpânului Hristos, Cuvioase, şi biruind poftele lumii, ai ajuns bărbat desăvârşit, strălucind în toată virtutea şi arzând de dragoste adevărată pentru Dumnezeu, Care prin tine a pogorât asupra noastră mila Sa cea bogată. Pentru aceasta şi noi, cu slabe puteri, îţi mulţumim zicând:

Bucură-te, bărbat îngeresc, că toate poftele lumii le-ai socotit deşertăciune;

Bucură-te, că vreme de trei ani te-ai nevoit în pustia cea aspră a Sinaiului;

Bucură-te, că neştiut de nimeni ai trăit într-o peşteră ascunsă, îndurând arşiţa şi gerul;

Bucură-te, că acolo ai luptat până la sânge împotriva a toată patima;

Bucură-te, că prin smerenia ta cea adâncă, ai biruit desăvârşit pe dracii cei vicleni;

Bucură-te, că te-ai curăţat de toată stricăciunea păcatului, ajungând lumină a lui Hristos;

Bucură-te, că ai început a te ruga cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume;

Bucură-te, că văzând jertfa ta cea peste putere, Dumnezeu te-a umplut de daruri mai presus de fire;

Bucură-te, că în peştera ta cea strâmtă te-ai învrednicit de nenumărate descoperiri ale harului dumnezeiesc;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 6-lea:

După ce în Sinai te-ai luptat în bun chip, Părinte, ai fost chemat de Maica Domnului în Grădina ei cea pământească, în Sfântul Munte Athos, cel ce este floarea şi lumina Ortodoxiei. Şi înainte-văzând tu că acela va fi locul desăvârşirii tale, i-ai mulţumit Preasfintei Împărătese pentru acoperământul ei cel minunat, cu care pururea păzeşte întreaga lume de răutatea necazurilor; iar Fiului ei I-ai cântat, cu bucurie, dulcea cântare: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Ajungând în Sfântul Munte şi fiind purtat în multe locuri de harul lui Dumnezeu, ai urcat mereu pe scara sfinţeniei, Cuvioase, culegând de peste tot, ca o albină înţeleaptă, nectarul duhovnicesc cel mai dulce. Iar mai apoi ai ajuns fiu al Părintelui Tihon, stareţ purtător-de-Duh şi plin de toată virtutea, pe care l-ai urmat în deplină ascultare. Pentru aceasta îţi cântăm şi noi, cu glasuri neputincioase, aşa:

Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a rânduit preaslăvirea în Muntele cel binecuvântat al Athosului;

Bucură-te, că pentru aceasta El te-a dat în grija Preacuratei Maicii Sale, care te-a ocrotit ca pe un fiu al ei;

Bucură-te, că umbrit de Duhul Sfânt ai colindat întregul Munte, căutând Părinţi cu viaţă sfântă;

Bucură-te, că te-ai minunat de rugăciunile neîncetate ale lor, prin care Dumnezeu trimite mila Sa asupra lumii;

Bucură-te, că te-ai nevoit să le scrii şi viaţa, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor;

Bucură-te, că apoi ai ajuns ucenic al Cuviosului Părinte Tihon, cel desăvârşit în sfinţenie;

Bucură-te, că pe acesta l-ai slujit cu dragoste neţărmurită, în toate încredinţându-te povăţuirii lui celei înţelepte;

Bucură-te, că pentru ascultarea ta cea până la capăt, Dumnezeu ţi-a dăruit şi ţie harul ce se sălăşluia în Părintele tău;

Bucură-te, că după moartea sa, Cuviosul Tihon ţi-a descoperit că se va ruga mereu pentru tine;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 7-lea:

Întru deplină dragoste desăvârşindu-te, te-ai făcut unealtă a lui Dumnezeu, Carele a început a lucra prin tine cu putere multă. Că te-a făcut un mângâietor al tuturor celor necăjiţi şi un povăţuitor al celor întunecaţi de păcate. Îi mulţumim lui Dumnezeu, Părinte, pentru că te-a dăruit nouă pe tine spre mântuirea noastră, cântându-I cu toţii: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”, a zis Mântuitorul lumii cu glas nemincinos. Că şi întru tine, Părinte, cuvântul Lui s-a împlinit cu întreagă putere. Iar pentru aceasta te lăudăm şi noi, zicând:

Bucură-te, cel ce ai învăţat lumea prin cărţi luminate de Duhul Sfânt;

Bucură-te, cel ce prin cuvinte cu mult folos sufletesc ai risipit neştiinţa vremurilor noastre;

Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, care ai vestit tuturor bucuria pocăinţei;

Bucură-te, proorocule minunat, care ne-ai arătat că trăim vremurile sfârşitului;

Bucură-te, tămăduitorule milostiv al bolilor celor cu neputinţă de vindecat;

Bucură-te, îngrijitorule preaales al celor cu sufletul apăsat de necazuri;

Bucură-te, untdelemn dumnezeiesc, care ai curăţat toate rănile noastre;

Bucură-te, pace de sus, care ai împăcat nenumărate familii destrămate;

Bucură-te, povăţuitorule iscusit, că ai îndepărtat de la oameni toate cursele diavolului;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 8-lea:

Văzând lupta cea înfricoşătoare pe care o duce vrăjmaşul mântuirii împotriva familiei celei binecuvântate de Dumnezeu, te-ai încins cu arma cuvântului, învăţându-i pe soţi că pentru a putea câştiga liniştea caselor lor, trebuie să aibă răbdare şi îndelungă-răbdare, şi jertfire de sine cu dragoste. Îl slăvim pe Dumnezeu neîncetat, Cuvioase, pentru că te-a trimis să ne arăţi calea cea dreaptă, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

„Daţi-mi mame creştine şi vă voi da sfinţi care să schimbe lumea”, a spus dumnezeiescul Gură de Aur. Iar tu, pătruns fiind de acest adevăr, te-ai ostenit cu timp şi fără timp, prin rugăciuni şi îndemnuri, să le arăţi soţilor celor credincioşi că pacea familiei este roadă a Duhului Sfânt, şi că trebuie să lupte pentru ea cu străduinţă şi înţelepciune. Pentru că te-ai nevoit ca să aduci vindecare familiilor noastre celor atât de crunt lovite de ispite, îţi mulţumim cu toţii, zicând:

Bucură-te, mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu pentru bunaînţelegere a celor căsătoriţi;

Bucură-te, că pe soţii cei binecredincioşi i-ai povăţuit să trăiască în înfrânare şi sfinţenie;

Bucură-te, că pe aceştia i-ai învăţat să-şi poarte neputinţele unul altuia, cu dragoste şi cu mărime de suflet;

Bucură-te, că părinţilor le-ai arătat că prin rugăciune harul lui Dumnezeu se pogoară asupra întregii familii, aducând bucurie şi pace;

Bucură-te, că ai luptat împotriva tuturor păcatelor, văzând că prin ele vine destrămarea căsniciei;

Bucură-te, că te-ai făcut mustrător aprig al înspăimântătoarei ucideri de prunci;

Bucură-te, că mamelor celor credincioase le-ai spus că prin pilda vieţii lor îşi pot face copiii sfinţi;

Bucură-te, că tinerilor le-ai arătat că prin ascultare câştigă milă de la Dumnezeu şi viaţă liniştită;

Bucură-te, că pe aceştia i-ai îndemnat să dobândească binecuvântarea părinţilor, prin care vine şi binecuvântarea Duhului Sfânt;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 9-lea:

Pe cel ce în chip minunat a tămăduit bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, prin rugăciunile lui cele făcute din adâncul inimii, pe Paisie, mijlocitorul nostru, să-l lăudăm noi toţi cu bucurie. Iar lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm cu mulţumire, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Vindecător a toată boala te-ai făcut, Părinte, prin darul de care te-a învrednicit Dumnezeu. Că arzând de dragoste şi de milă pentru oamenii ce se chinuiau în dureri, te-ai rugat cu jertfire de sine pentru izbăvirea lor, învăţându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Te fericim într-un glas, noi credincioşii, zicând:

Bucură-te, armă preatare împotriva bolii celei înfricoşătoare a cancerului;

Bucură-te, neobositule îngrijitor al celor ce se chinuiesc în dureri cumplite;

Bucură-te, izvor de vindecare în care se răcoresc toţi cei răniţi sufleteşte;

Bucură-te, izgonitorule de demoni, că ai zdrobit cu smerenia ta toată viclenia şi asuprirea diavolului;

Bucură-te, preamilostive părinte, că n-ai îndurat să-i vezi pe oameni sfârşindu-se sub greutatea chinurilor trupeşti şi sufleteşti;

Bucură-te, că pentru aceasta toate scârbele şi bolile noastre le-ai luat asupra ta;

Bucură-te, că te-ai rugat cu mărime de suflet ca Dumnezeu să-ţi trimită ţie neputinţele noastre;

Bucură-te, că ne-ai învăţat că toate necazurile vin prin depărtarea de Dumnezeu şi de poruncile Sale;

Bucură-te, cel ce ne-ai arătat că negrăită este răsplata celor ce-şi duc boala cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 10-lea:

Domnul şi Mântuitorul lumii a făgăduit mare răsplată celor ce se vor osteni în bun chip spre desăvârşirea altora. Iar tu, Cuvioase, deşi călugăr simplu şi neînvăţat în cele lumeşti, ai fost înţelepţit de Însuşi Duhul Domnului ca să povăţuieşti mii de oameni pe calea mântuirii. Iar pentru aceştia te rogi până acum lui Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Pentru întreaga ta virtute, Dumnezeu te-a împodobit cu daruri mai presus de fire, pe care tu le-ai folosit spre slava Lui şi spre folosul oamenilor. Că te-ai făcut părintele a mulţimi nenumărate de credincioşi, care luptaţi fiind de ispitele cele cumplite ale vremurilor noastre, căutau la tine ca la un liman dumnezeiesc. Iar pentru aceasta, te rugăm să ne primeşti şi pe noi în rândul fiilor tăi duhovniceşti, şi să ne îngădui să-ţi cântăm, cu mulţumire, aşa:

Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni să lupte cu gândurile cele rele sădite în minte de vrăjmaşul mântuirii noastre;

Bucură-te, că strălucind de darul deosebirii duhurilor, fiilor tăi le arătai îndată dacă gândurile lor sunt de la Dumnezeu sau de la diavol;

Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu cunoşteai adâncul inimilor oamenilor;

Bucură-te, că având deplină înţelepciune, ai zădărnicit toate cursele cele meşteşugite ale celui viclean;

Bucură-te, că pe mulţi i-ai întors la pocăinţă adevărată prin dragostea ta cea nefăţarnică;

Bucură-te, că te-ai făcut mustrare înţeleaptă a celor îndărătnici şi mândri;

Bucură-te, că ai fost mângâiere blândă a celor deznădăjduiţi şi covârşiţi de ispite;

Bucură-te, că ai plâns neîncetat pentru toţi cei ce vedeau în tine nemincinoasă nădejde de mântuire;

Bucură-te, că la Judecată o să-I spui lui Dumnezeu, cu dulce bucurie: „Iată, eu şi fii pe care i-ai dat mie!”;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 11-lea:

Ajungând călugăr desăvârşit, Părinte, şi plin fiind de harul lui Dumnezeu, te-ai făcut nădejde tare pentru sufletele nemângâiate ale celor ce vroiau să se închine lui Hristos în întregime. Iar pentru darurile tale, toţi vedeau în tine un îndrumător luminat de Duhul Sfânt. Pentru aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce turma Sa nu a lipsit-o de păstori cu viaţă sfântă, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ai întemeiat la Suroti o mănăstire de maici, unde fiicele tale cele mai sporite puteau să se dăruiască Mirelui Hristos cu dragoste deplină. Iar mai apoi le-ai povăţuit spre desăvârşire, ca un părinte mult iubitor şi îndelung răbdător, prin sfaturile tale cele preaminunate, care ne sunt şi nouă îndrumare nemincinoasă. Te binecuvântăm cu toţii pentru aceasta, zicând:

Bucură-te, că ai ctitorit Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti;

Bucură-te, că aceasta s-a făcut liman de mântuire pentru sufletele cele însetate de Hristos;

Bucură-te, că te-ai străduit cu timp şi fără timp a le face pe maici mirese desăvârşite ale Domnului nostru;

Bucură-te, că le-ai învăţat călugăria cea adevărată, care înseamnă lepădare de lume şi de poftele ei;

Bucură-te, că neîncetat te-ai străduit să le aprinzi râvna spre nevoinţa cea binecuvântată;

Bucură-te, că le-ai călăuzit spre mărturisirea cât mai deasă a păcatelor, prin carea se strică întru totul lucrările diavolului;

Bucură-te, că povăţuirile tale au căzut pe pământ roditor şi au răcorit lumea întreagă;

Bucură-te, că ai luptat cu putere împotriva duhului lumesc care vatămă cumplit viaţa de mănăstire;

Bucură-te, că prin vitejia şi dragostea ta te-ai făcut tuturor călugărilor pildă de biruinţă duhovnicească;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 12-lea:

Mare a fost harul lui Dumnezeu care s-a revărsat peste tine, Cuvioase, şi mari şi milele Lui, că pentru multa ta jertfă, Cel Atotbun te-a învrednicit de descoperiri minunate şi de bucurii mai presus de fire. Ne bucurăm şi noi văzând răsplata pe care Dumnezeu o dă sfinţilor Săi, şi rugându-L să ne facă şi pe noi părtaşi ei, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Ai gustat, Părinte, încă de aici din bucuriile raiului, cele gătite de Mult-milostivul Dumnezeu tuturor celor ce slujesc Lui cu dragoste. Că deşi au fost mari luptele pe care vrăjmaşul cel viclean le-a dus cu tine, cu mult mai mari au fost mângâierile prin care Dumnezeu te-a întărit în virtute. Pentru aceasta, întru smerită laudă, îţi cântăm:

Bucură-te, lumină preadulce prin care Hristos străluceşte lumii întregi;

Bucură-te, flacără minunată, care ne aprinzi şi pe noi de dragostea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că te-ai făcut sălaş deplin al harului celui dumnezeiesc;

Bucură-te, că acesta a născut în tine toate roadele sfinţeniei;

Bucură-te, că Dumnezeu te-a copleşit cu darurile Sale cele mai presus de fire;

Bucură-te, că ai gustat din lumina cea necreată şi pururea fiitoare;

Bucură-te, că ai trăit cu Sfinţii ca şi cu nişte prieteni apropiaţi;

Bucură-te, că Maica Preabună a Domnului nostru ţi s-a arătat pentru a te întări în necazuri;

Bucură-te, minune negrăită, că te-ai învrednicit a vorbi cu Însuşi Hristos, Stăpânul şi Dumnezeul nostru;

Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 13-lea:

„Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască”, grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecaţi, că vremurile sunt spre plinire şi că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-şi câştige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă şi-a cercetat poporul, trimiţând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, şi Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.

Şi iarăşi Icosul 1: Dumnezeu a rânduit… şi Condacul 1: Să-l lăudăm…

Apoi această

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.

Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile. Deci miluieşte-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, şi nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.

Tu, care nu ai obosit a ne povăţui spre mântuire şi a ne purta neputinţele câtă vreme ai fost aici cu noi, înţelepţeşte-ne şi acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le ţese neîncetat în jurul nostru, şi cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veşnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru noi, şi roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulţumire.

Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie şi de jertfire de sine, întăreşte-ne şi pe noi ca să putem să-ţi urmăm în virtute, pentru a câştiga cununa cea nepieritoare, de care şi tu te-ai învrednicit cu prisosinţă.

Aşa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire. Şi astfel, mulţumindu-ţi din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, şi încă le mai faci, să-I mulţumim şi Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.




25 iunie 2010

Stetoscopul...

Iata, am citit ieri o scurta povestioara ce m-a impresionat. Nu am gandit niciodata ca acest copil din poveste, poate din cauza felului pragmatic de a privi acest obiect al muncii mele, stetoscopul. Dar e dragut ce poate gandi un copil si poate ca ar trebui sa ne puna pe ganduri raspunsul lui.

"Pe cand lucram ca asistenta la o sectie de pediatrie, inainte de a asculta cu stetoscopul pieptul micutilor, le puneam aparatul la ureche si-i lasam sa-si asculte inima. In ochi li se ivea intotdeauna o teama respectuoasa. (n.red. Intr-adevar, si din experienta mea pot spune ca intotdeauna micutii sunt uimiti). Dar niciodata nu am primit un raspuns asemeni celui lui David (4 ani). I-am bagat incetisor stetoscopul in urechi si am pus discul pe inima lui. "Asculta, i-am spus. Ce crezi ca este asta?". Si-a incruntat sprancenele a mirare si s-a uitat in sus ca si cum s-ar fi pierdut in misterele ciudatului tic-tac din adancul pieptului sau. Apoi pe fata i s-a ivit un suras minunat. "Bate Iisus?" a intrebat el. Eu am zambit. E limpede ca undeva, probabil la lectiile de religie, David auzise despre acel minunat tablou cu Iisus stand la usa inimii noastre si batand. Iubite David, aveai dreptate: inauntrul inimii tale si al fiecarei inimi se aude sunetul nelamurit, dar staruitor al bataii lui Iisus. Caci Iisus vine la noi in fiecare zi, dorind sa-si impartaseasca clipele cu noi. Si poate numai acei care au credinta si mirarea lui David Il aud prin zgomotul unei lumi prea ocupate...si Ii deschid usa.
"Iata, Eu stau la usa si bat..."Desi putem sa refuzam sa deschidem usa, exista un lucru pe care nu-l putem face: sa scapam de Iisus. El ramane Hristos cel de neinlaturat, tot asa de neinlaturat precum bataia inimii. Bate mereu si mereu, staruitor si cu rabdare. Va continua sa bata pana in ziua ultimei noastre batai de inima. Atunci va bate pentru ultima oara. Nimeni nu poate spune cand va fi ultima bataie, dar dupa aceea El va inceta sa mai bata. Atunci soarta noastra in vesnicie se va fi hotarat. Azi bate ca Mantuitor, maine ca Judecator. Cand stai in liniste si te rogi, asculta-ti bataile inimii si spune: Iisuse, aud bataia Ta prin bataia inimii mele si las usa deschisa prezentei Tale. Intra si cineaza impreuna cu mine!"
(fragment din "Vitamine duhovnicesti pentru intarirea sufletului, Anthony Coniaris)
Amin.

24 aprilie 2010

Mica mea creste. Saptamana trecuta a inceput sa mearga in patru labe si de saptamana asta merge sprijinita de ambele manute. Sunt foarte multumita de progresele ei, iar ea e incantata ca se poate deplasa acolo unde doreste.
Stateam si ma gandeam la unele poezii pentru copii pe care le stiam cand eram mica si m-am gandit sa le scriu, sa ramana pe undeva, ca memoria tinde sa le uite...

Soricelul Stie-Tot
Sta un ceas miscand din bot
Si isi spune bucuros:
-Vai, ce multe am de ros!
Sapca, sosoni, sosete
Sa le rod pe indelete!
-Soricelule, i-am zis,
Sifonierul e inchis!

Sanda spala la covata,
Si e taaare suparata,
Ca papusa ei cea mica
Murdareste fara frica:
Rochitele, sortulete,
Tot ce are murdareste,
Si nimic nu-i trebuieste.
Vai, vai, dragi copii,
Numai mama sa nu fii!

Radu si Rodica
Toata ziulica
Robotesc prin curte
Ca sunt treburi multe.
Fetita spala rochita,
Baiatul rareste stratul,
Numai rata mai hapsana,
Se cearta c-un pui de râmă.

Gelu, Gica, Barbu, Gina
Fac gimnastica spunand:
"Unu-doi, unu-doi,
Faceti toti la fel ca noi
C-asa crestem noi cei mici,
Sanatosi, voiosi, voinici".

Nelu a spart o cana: Plici!
Neatent, ce poti sa zici?
Insa nimeni nu-l zari,
S-o ascunda, bine-o fi?
Se gandeste, se gandeste,
Cana nu se mai lipeste.
Vine tata: "Ce-i cu tine?
Ce esti suparat copile?"
Lacrimi mici apar sub geana:
-Nu-i nimic, am spart o cana.
-Rau! Dar nu pot sa te cert...
Ai spus drept, si eu te iert!

Daca imi mai amintesc, mai scriu... :-)

9 aprilie 2010

4 februarie 2010

Un "DAR" important in viata fiecarui om

"Si luand stapanul pe Iosif, l-a bagat in temnita, in locul unde se tineau legatii imparatului inchisi acolo, in temnita. DAR Domnul era cu Iosif, si a varsat peste el mila, si a dat lui har inaintea celui mai mare in temnita". (Facerea 39, 20-21)
Parea ca toti si toate erau impotriva lui Iosif. Fratii sai mai mari il urau si l-au vandut rob in Egipt. Invinuit in chip mincinos, a fost aruncat in temnita. Era un strain, un rob intr-o tara straina, un prizonier, fara un prieten pe lume. Acum insa, intervine acel mare "DAR", un adevarat dar al dragostei lui Dumnezeu: "Dar Domnul era cu Iosif". Domnul a avut grija ca raul facut impotriva lui sa fie spre binele acestuia. Lumea intreaga era impotriva lui Iosif, dar Dumnezeu era cu el.
Daca Dumnezeu ne este alaturi, poate sa scoata bine chiar si din rau, din raul ce ne inconjura, ce ni se intampla, din raul ce poate il cauzam chiar noi, fara sa ne dam seama. Conditia este insa ca Domnul sa fie cu noi. Este un "DAR" important pentru fiecare din noi. Chiar in mijlocul necazurilor si suferintelor, cand nu reusim sa vedem motivul sau scopul pentru care ni se intampla unele lucruri, Domnul este cu noi si poate chiar atunci ne salveaza dintr-un rau si mai mare, dintr-o situatie si mai grea. Dumnezeu vrea doar binele nostru si, cateodata, chiar si atunci cand Il renegam, El ne ramane alaturi. Il alungam, Il injuram, Il invinovatim pentru pacatele noastre si pentru ce ni se intampla, DAR El ramane acolo, alaturi, langa poarta inimii noastre. Sufera pentru noi si cu noi si asteapta ca noi sa ne deschidem ochii sufletului, poarta inimii ca sa-L vedem si sa-L primim ca sa ne mangaie si sa ne ia din greutate. Sa-I vedem rabdarea si bunatatea. Sa ne dam seama ca poate ne-a salvat dintr-un destin mai tragic sau tocmai ne-a salvat de la moartea sufleteasca.
Cand ajungem la un soroc al vietii cand taria omeneasca nu mai e de ajuns, putem face una din doua: fie ne dam batuti si cadem infranti, fie Il aflam pe Dumnezeusi mergem mai departe intru puterea Lui. Dumnezeu are un tel in incercari - ca mai deplin sa ne faca sa ne bizuim pe bratul Sau mantuitor. Adevarata noastra putere zace in neputinta noastra, in slabiciunea ce ne face sa strigam catre Dumnezeu dupa ajutor si atunci avandu-L pe Atotputernic de partea noastra totul devine posibil.
Trebuie sa recunosc ca si eu am avut o cadere asemanatoare, cand m-am simtit parasita si fara ajutor si fara speranta. Si atunci L-am acuzat pentru toate relele din viata mea. Si eu L-am palmuit si L-am scuipat, cand toata vina era la mine, cand vina era a pacatelor mele. Dar, ca un Tata indurator, care nu tine minte raul, m-a primit pe mine, fiica risipitoare, si nu numai ca m-a primit, ci si mi-a dat inapoi cu varf si indesat. M-a scos din iadul suferintelor mele si m-a ajutat, si m-a adapat si m-a linistit.
Ce Dumnezeu bun, ingaduitor si rabdator avem! Nu numai ca nu m-a parasit cand eu L-am parasit si renegat, dar a asteptat rabdator intoarcerea mea si m-a si sprijinit ca sa ma ridic. Nu voi putea niciodata multumi indeajuns Domnului pentru darurile Sale nenumarate si pentru bunatatea si rabdarea Lui infinita. Si ma rog ca sa nu ma paraseasca nici de acum inainte, caci fara de El nimic nu sunt si nimic nu pot face. La Dumnezeu este nadejdea si ajutorul meu. "Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul".
Faca-se intru mine voia Ta, Doamne si dupa cum vei vrea asa sa-mi fie mie, numai nu Te departa de mine, pacatoasa, ci in necazuri, trimite si Harul Tau cel Sfant in ajutor ca sa ma intareasca.
Slava Domnului Dumnezeului nostru!

28 ianuarie 2010

Dumnezeu este Dragoste...

Oare daca am putea iubi pe toti, fara deosebire, ne-am apropia mai mult de asemanarea cu Dumnezeu? L-am putea cunoaste pe Dumnezeu mai indeaproape, mai intim?
Oare Dumnezeu este orisice fel de dragoste? Mi se pare ca dragostea patimasa nu are nimic de a face cu dumnezeirea, ci mai degraba cu partea raului...
Oare daca din sufletul nostru se revarsa dragoste pentru toti si toate, inseamna ca acolo, in sufletul nostru, este de fapt Dumnezeu ce lucreaza prin noi?
Daca stau si ma gandesc mai bine, esenta fiintei noastre apartine lui Dumnezeu, este suflarea Lui data noua in dar de la nastere. "Atunci, luind Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie" (Facerea 2, 7)
Sufletul nostru e deja o particica din Dumnezeu si astfel Il avem pe Dumnezeu cu noi tot timpul. Numai ca noi nu constientizam asta. Si reusim sa ingropam particica aceea de Dragoste sub griji, nevoi, boli, lipsuri sau, pur si simplu, prin nebagare de seama sau necredinta.
Cand simtim dragoste in suflet, simtim o caldura ce ne inunda, ce ne imbratiseaza, ne inconjura si tinde a se revarsa dincolo de faptura noastra. Ne simtim reinnoiti, bucurosi si plini de viata. Asta pentru ca, atunci cand Dumnezeu daruieste si Se daruieste, nu o face niciodata cu masura, ci prisoseste. Si prisoseste ca sa-L daruiesti si altcuiva, ca din caldura ta sa se molipseasca si altul, ca sa ne legam unul de altul prin dragoste, ca intr-un lant de lumina-lumina din lumina...Nu esti tu cel ce daruiesti, ci este Dumnezeu care prisoseste si se daruieste prin tine si altora.
Acum inteleg ce inseamna a purta jugul cel usor: este dragostea care ne leaga unul de altul, care ne face sa slujim unul altuia; este de fapt Dumnezeu, ce lucreaza prin noi, e Dragostea...
 

blogger templates | Make Money Online